Pentru cine muncesc?

make-money-blogging-icon

Tot aud şi văd la ştiri şi pe alte canale media că în România nu se munceşte, suntem prea puţini angajaţi, sunt prea mulţi asistaţi social şi în vreo 20 de ani populaţia României se va împuţina, va îmbătrâni şi nouă, celor care suntem activi acum, nu va avea cine să ne plătească pensiile. Despre pensii şi sistemul naţional de pensii s-a tot vorbit şi s-a ajuns la concluzia că este dezastruos şi că trebuie privatizat. S-a tras concluzia că ar trebui să avem o contribuţie la un fond de pensii administrat din exteriorul statului. Ok! Nicio problemă, doar că eu nu prea am înţeles multe din contribuţiile acestea la un fond privat de pensii, dar sincer nici nu prea m-a interesat. Eu sunt de părere că cel mai bine şi cel mai bine ar fi ca eu, omul care am muncit pentru salariul care-l primesc, chenzina, veniturile, „şpaga”, sau cum vreţi să-i spuneţi, să hotărăsc asupra modului în care îmi cheltui banii, cum îmi fac „provizioane” pentru bătrâneţe şi să am o libertate mai mare asupra lor.

Haideţi să facem un calcul:

Salariul mediu brut, în România, pe anul 2014:

2.298 de lei – din care:

  • Asigurări Sociale (Casa de Pensii): 241 de lei;
  • Şomaj: 11 lei;
  • Asigurări de Sănătate: 126 de lei;
  • Impozit pe venit (16%): 293 de lei.
  • Rest de plată: 1.627 de lei.

Bun! Şi din aceşti 1.627 de lei, eu ca individ trebuie să-mi asigur traiul zilnic şi să-mi acopăr cheltuielile conexe acestui trai zilnic: locuinţă, maşină, hrană, haine etc. Şi de aici se naşte următoarea întrebare: de ce eu, ca individ, trebuie să plătesc impozit pe venit, deşi am cheltuieli asemeni unei firme pentru care aceste cheltuieli sunt deductibile. Şi eu am nevoie de o locuinţă, la fel cum şi o firmă are nevoie de un sediu, dar spre diferenţă de mine, firma îşi deduce cheltuielile cu sediul (încălzire, chirie, electricitate etc.) pe când eu trebuie să le suport din banii care mi-au rămas. Cheltuielile mele de ce n-ar fi deductibile? Cum ar fi dacă s-ar scoate impozitul pe venit din salariul meu dar ar rămâne obligativitatea asigurărilor sociale şi de sănătate? Atunci ar interveni următorul calcul:

Salariu mediu brut 2014: 2.298 de lei din care:

  • Asigurări sociale: 241 de lei;
  • Asigurări de sănătate: 126 de lei;
  • Şomaj: 11 lei;
  • Rest de plată: 1.920 de lei.

Şi de aici începem! Să zicem că avem un salariat care câştigă mediul brut pe economie, este necăsătorit, are o locuinţă de tip condomeniu (apartament la bloc) cu 2 camere (achiziţionat sau moştenire de la părinţi), o maşină medie, telefon mobil, cablu TV, telefon mobil.

Pentru locuinţă, cheltuielile medii lunare se împart în felul următor:

  • Cheltuieli pentru locuinţă (apă, căldură, etc.) – 300 de lei lunar;
  • Electricitate – 100 de lei lunar;
  • Cablu TV, Internet, telefonie fixă – 100 de lei;
  • Total 500 de lei.

Atunci avem: 1.920-500=1.420 lei.

Factura la telefonia mobilă s-o facem în jur la 100 de lei, pentru că nu toţi au Digi. După plata facturii la telefonie ne rămân 1.320 de lei. Buuuun! Ne-am asigurat confortul secolului în care trăim! Dar totuşi, şi în acest secol trebuie să ne hrănim! Cheltuielile pentru hrană pot să ajungă undeva la 500 de lei lunar, câteodată depăşesc, alteori nu, dar media cam pe aici s-ar situa. Deci ne mai rămân 820 de lei pentru alte cheltuieli. Avem o maşină cu care ne deplasăm, şi care, din păcate, consumă combustibil. Undeva în valoare de 300 de lei (un plin dacă scoatem Bucureştiul din calcul). Nu poţi să ieşi pe stradă cu maşina dacă nu-ţi faci o asigurare de Răspundere Civilă Auto. Luăm o maşină pe benzină, cu un motor 1.4, şi un şofer sub 30 de ani: 650 de lei pe an, adică puţin sub 55 de lei pe lună. Rotunjim în sus la 60 de lei ca să fim acoperiţi! Deci, calculul ne spune că ne mai rămân 460 de lei pe lună pentru alte cheltuieli.

Binînţeles, toate cheltuielile de mai sus sunt deductibile din venitul pe care l-am realizat. Şi acestea, ca să le poţi deduce din venitul realizat, trebuie să păstrezi toate bonurile fiscale şi facturile primite, şi o dată la 3 luni sau la 6 luni să faci dovada acestora la finanţe printr-o declaraţie. Un bilanţ al veniturilor şi cheltuielilor pe care le-ai realizat în ultimele 3 sau 6 luni. Şi e foarte simplu calculul: Ai venituri de X lei, cheltuieli de Y lei, deductibile bineînţeles, şi îţi rămâm Z lei din care plăteşti 16% impozit pe „profit”. Dacă luăm calculul de mai sus, pe luna respectivă acea persoană ar trebui să plătească la stat un impozit de 73,60 lei. După plata impozitului ar rămâne cu suma de: 386,40 lei de care poate dispune cum doreşte.

La calculul cheltuielilor deductibile nu am introdus impozitul pe locuinţă şi impozitul pe automobil pentru că, în general acestea se plătesc o dată pe an, integral, dar şi acestea sunt cheltuieli deductibile din venit.

Să vorbim puţin şi despre cheltuieli nedeductibile, acestea fiind viciile: băuturile alcoolice şi produsele din tutun. Dar din băuturile alcoolice putem scoate berea şi vinul aşa că rămân doar băuturile alcoolice tari. Şi ca să nu fie problemă la calculul cheltuielilor deductibile şi dovedirea lor, pe acestea le scoatem de la comercializare din orice magazin de la colţul străzii şi le introducem în magazine specializate pe băuturi alcoolice şi produse din tutun. Cam la fel cum este acum cu combustibilul pentru firme. Dacă mergi şi alimentezi maşina firmei şi mai vrei să-ţi cumperi ceva de la benzinărie, nu se pot încasa şi combustibilul şi produsele pe acelaşi bon pentru că bonul devine nedeductibil pentru cheltuielile cu maşina firmei. Atunci la fel ar fi şi cu cheltuilelile cu hrana şi cheltuielile cu viciile.

Dar ca nişte fiinţe sociabile ce suntem, nu ne putem închide în casă şi să nu socializăm cu prietenii, cu familia sau să mai ieşim să ne destindem la un film, la un teatru la o cafenea sau bar. Astfel, cheltuielile pentru cultură, divertismentul pot fi considerate cheltuieli deductibile (cinema, teatru, cărţi, reviste) iar cheltuielile pentru viaţa socială sunt deductibile 50%. Dacă ieşi la o cină sau o cafea cu prietenii, poate bei o cafea, mănînci ceva şi bei o bere, un pahar de vin sau un pahar de whisky. Şi atunci acea cheltuială este deductibilă 50%. Astfel pe bonurile emise de baruri, restaurante, cafenele poate să apară: BON FISCAL DEDUCTIBIL 50%. Unde îţi apare suma totală de 80 de lei, să zicem, sub ea să scrie: TOTAL DEDUCTIBIL 50% – 40 de lei.

Dar dacă persona despre care vorbim, nu ar avea o locuinţă şi ar trebui să închirieze una, atunci cheltuielile cu închirierea ar fi deasemenea deductibile, în baza unui contract valabil, înregistrat la finanţe din care să reiasă veniturile realizate de către proprietar şi impozitarea acestora după modelul expus mai sus. Astfel, scoţi din economia neagră veniturile realizate din închirieri şi le poţi fiscaliza şi pe acelea.

La fel şi cheltuielile cu achiziţiile de electronice şi electrocasnice ar fi deductibilă precum şi ratele la acestea. Dacă vrei să-ţi schimbi televizorul sau telefonul, laptopul şi ţi-ai păstrat nişte bani sau le iei în rate. Acelaşi lucru poate fi considerat şi pentru îmbunătăţirile aduse locuinţelor. Toate cheltuielile cu materialele şi meşterii sunt deductibile, cu condiţia să le treci în declaraţie, iar de aici poţi să scoţi la iveală veniturile neimpozitate dar impozabile ale meseriaşilor. Iar dacă tot veni vorba despre meseriaşi, micile reparaţii pe care le faci în casă dar ai nevoie de ajutor specializat, şi acestea le poţi trece în declaraţie, la o rubrică specială: reparaţii locuinţă/reparaţii instalaţii/reparaţii electrice; cost – x lei; efectuate de: <CNP-ul meseriaşului>. Şi la o verificare se poate afla dacă acel „CNP” şi-a trecut lucrarea efectuată în declaraţie şi dacă acea persoană are calificarea necesară pentru a efectua reparaţiile. Bineînţeles, pentru a putea trece în declaraţie veniturile realizate de micii meseriaşi, le acorzi acestora dreptul de a-şi suplimenta veniturile cu un procent din veniturile realizate ca şi angajat.

De asemenea, dacă unei persoane îi mai rămân nişte bani la sfârşit de lună, ceea ce în România cu greu se întâmplă, şi nu doreşte să-i cheltuie, poate să-şi deschidă un depozit sau să-i adauge unui depozit bancar deja existent, ca şi cheltuială deductibilă pentru că oricum se plăteşte impozit pe dobânda realizată de acel depozit.

De asemenea, pentru a preveni fraudele, nu pot fi considerate cheltuieli deductibile cele cu combustibilul, dacă persoana respectivă nu deţine un autovehicul înregistrat pe numele său. Sau dacă nu are copii în întreţinere, să limitezi cheltuielile deductibile cu produsele destinate copiilor (jucării, produse de igienă, haine pentru copii) la o anumită sumă.

Sunt multe aspecte ale problemei care trebuie discutate, ce intră la cheltuieli deductibile, ce se poate deduce şi ce nu. Dar concluzia trasă este că muncim pentru altcineva, care culege roadele, noi rămânând cu cojile. Nu avem deplină libertate asupra banilor noştrii şi din cauza aceasta nu suntem direct interesaţi de ce se întâmplă cu ei. Momentan, ce ne determină să cerem şi să ţinem bonurile fiscale este un oarecare simţ civic, dar nimic mai mult. Fiind cointeresaţi în reţinerea şi folosirea acestor bonuri fiscale eu cred că ar creşte gradul de colectare al taxelor în România şi s-ar scoate la iveală o grămadă de bani din economia neagră şi din cea gri.

Standard

Ruşinea de a fi orădean (2)

Revin asupra subiectului Referendumul din 10 Mai. Tot mai îmi este ruşine pentru nepăsarea aratată de concetăţenii mei pentru referendum. Mă deranjează foarte mult această nepăsare a orădenilor! Chiar foarte mult! Nu mă deranjează că nu a trecut referendumul, voi vorbi despre asta mai jos, ci mă deranjează că nu le pasă că Primăria şi Consiliul Local fac praf banii lor. Cine credeţi că a plătit acest referendum şi cine-l va plăti şi pe cel din 14 iunie (când se va relua)!? Credeţi că l-a plătit primarul sau consilierii locali din buzunarul lor!? Nu, vă înşelaţi! Toţi am plătit şi măcar pentru acei câţiva bani sau lei, cât o fi fost, să fi mers să votăm: fie Da, fie Nu. Am înţeles că au fost destui cei care nu s-au prezentat la referendum pentru că au presupus că primarii Bolojan şi Popuş au anumite interese obscure sau ilicite, alţii nici nu au ştiut, dar nici nu au fost interesaţi de acest referendum. Adică, vine cineva, pune-n toate sensurile giratorii din oraş şi pe mijloacele de transport în comun, pe străzi şi la semafoare o grămadă de afişe cu 10 mai, REFERENDUM, spune „DA” şi pe ei nici măcar nu i-a interesat despre ce-i vorba. Dacă i-au interesat, s-au gândit ce beneficiu imediat au din toată chestia asta. Din cauza acestui fel de oameni avem conducătorii şi ţara şi nivelul de trai pe care-l avem acum. Nu avem participare la nici un fel de scrutin, darămite la unul local! Şi aşa am ajuns în halul în care pentru majoritatea hotăreşte 30% sau în unele cazuri chiar mai puţin! Mă repet: ROMÂNII NU SUNT PREGĂTIŢI PENTRU DEMOCRAŢIE PARTICIPATIVĂ! Nu ştim ce să facem cu ea! Avem un drept, nu-l folosim, dar să încerce cineva să ni-l ia…pfuaaai….stai aşa domnule, sunt cetăţean, am drepturi! NU, nu eşti cetăţean dacă nu te interesează! Am o propunere pentru aceşti oameni: ce ar fi dacă parlamentul ar da o lege, a votului, care să spună în felul următor: dacă un cetăţean al României nu participă la 3 tururi de scrutin, succesive, atunci dreptul acestui cetăţean va fi suspendat şi va fi scos de pe listele electorale permanente pentru orice fel de scrutin (local sau naţional). Nu îi anulăm dreptul la vot, pentru că acest cetăţean care nu a participat la vot îşi arată dezinteresul, ci doar îl suspendăm. Dacă acel cetăţean se hotăreşte că vrea să voteze la următorul tur de scrutin, cu o lună înainte de tur merge la primărie şi se reînscrie pe listele permanente, dar cu o condiţie: dacă persoana nu va vota, va suporta toate cheltuielile pentru acel vot neexprimat. Ştiu, acum vor sări acei vajnici apărători ai drepturilor democratice, dar hai s-o luăm pe cea dreaptă, în felul acesta se vor mai curăţa listele de alegători. Astfel cei care nu votează vor fi asemuiţi rezidenţilor, nu cetăţenilor. Rezidenţii trebuie să-şi respecte obligaţiile faţă de stat, dar nu au nici un drept. Şi uite, s-a născut un neo-comunism la fel de original ca şi democraţia din România.

Şi acum să revenim la referendum şi să discutăm un pic despre acesta cu argumente pro şi contra.

PRO:

– Numărul de locuitori al oraşului ar creşte, ceea ce ne-ar aduce înapoi în rândul localităţilor de rangul I pentru mai multe fonduri europene. Da, ştiu, suntem localitatea de pe locul 3 naţional la valoarea fondurilor europene atrase, dar creşterea numărului de locuitori ne-ar aduce ceva mai mulţi bani.

– Băile Felix şi Băile 1 Mai ar putea beneficia de legile de urbanism din Oradea şi de investiţiile primăriei în zonele verzi şi parcuri făcându-le să fie mai atractive şi mai plăcute pentru turiştii care le vizitează.

– Staţiunile ar putea atrage mai mulţi bani la buget prin o mai bună urmărire a numărului de turişti cazaţi în staţiuni şi prin achitarea taxei hoteliere, pe care oricum hotelierii şi cei cu pensiuni o percep dar uită să o mai plătească. Anul trecut au fost înregistraţi în jur de 28.000 de turişti cazaţi în Băile Felix, dar estimările au arătat un număr de 133.000 de turişti.

– Bugetul comunei Sînmartin (actualizat pe site ultima oară în 2012) ar fi înglobat în bugetul oraşului şi oraşul ar putea atrage mai multe fonduri europene pentru dezvoltare zonei. Când l-am consultat pe cel din 2012, disponibil pe site-ul primăriei, am rămas un pic perplex! Pe lângă faptul că nu prea am înţeles nimic, nu era un total ci doar defalcări directe, erau şi foarte multe sume mici, de două-trei cifre şi multe sume negative în al patrulea trimestru al anului. Asta îmi oferă o imagine dezolantă a comunei, cu toate că e catalogată cea mai bogată comună a judeţului Bihor.

– Oraşul ar avea mai mult teren disponibil pentru investiţii şi construirea de locuinţe, crescând astfel numărul de plătitori de impozit în municipiu.

– Satele care fac parte din comună ar deveni sate aparţinătoare oraşului, beneficiind de investiţii pentru creşterea nivelului de trai dar nepierzându-şi caracterul rural, astfel că locuitorii acelor sate nu şi-ar pierde „privilegiul” de a ţine un porc şi nişte găini în bătătură.

– Posibilitatea unor investiţii în baze sportive (atletism, nataţie, etc.), oferind locuri pentru antrenamente în condiţii normale (pista de alergare din pădurea din Felix e bună doar pentru medicii ortopezi pentru că mulţi „clienţi” de-ai lor vin de acolo) iar Felixul şi 1 Mai ar redeveni o rotiţă importantă în performanţele sportive ale României. Şi de obicei sportivii vin cu bani!

Mă opresc aici cu pro-urile. Să continuăm cu Contra!

CONTRA:

– ?

Eu, ca orădean, nu am găsit motive împotriva fuziunii.

Revenind la problema votului: vă rog să votaţi! Nu mă interesează ce votaţi, da, nu, vot nul, doar vă rog să votaţi, este foarte important pentru noi să votăm la referendumul acesta, la alegerile naţionale, locale, este foarte important să votăm. Dacă nu votăm le dăm gir conducătorilor noştri să facă ce vor ei. Nu putem trage nici un semnal de alarmă. Nu putem să influenţăm cu absolut nimic deciziile lor. Dacă mergem să-i tragem de mânecă ei ne vor întreba: Ai votat!? Păi, nu, că nu m-a interesat, că nu m-a convins niciunul etc.! Păi dacă n-ai votat, nu contezi, aşa că la revedere! Votul este arma noastră, a celor mulţi şi proşti, cum ne consideră conducătorii.

Aşa că, dacă aveţi ceva cu Bolojan, mergeţi şi votaţi! Dacă îl respectaţi, mergeţi şi votaţi! Dacă vă iubiţi oraşul, mergeţi şi votaţi! Dacă vă displace, votaţi! Oricare ar fi motivul, votaţi! E exact acelaşi lucru ca şi când cineva ar intra în casa ta, ar goli frigiderul, barul, ar ocupa canapeaua, ar dormi în patul tău şi tu, tot ce ai face ar fi să asişti nepăsător la această scenă.

Aştept critici! 😀

 

Standard

Ruşinea de a fi orădean

Astăzi mi-a fost prima dată ruşine că sunt orădean. De-a lungul celor 31 de ani de viaţă întotdeauna m-am mândrit cu oraşul în care m-am născut, din diferite motive, cu faptul că orădenii au fost priviţi altfel, că suntem mai cumsecade decât alţii, că ştim să convieţuim cu celelalte etnii care alcătuiesc mozaicul care se numeşte ORĂDENI. Am sperat, am sperat până-n ultima clipă, dar am fost dezamăgit. Am fost dezamăgit de nepăsarea crasă de care au dat dovadă orădenii. Este vorba despre Referendumul de fuziune între Oradea și comuna limitrofă Sînmartin. Astfel, Sînmartinul ar fi devenit cartier al orașului împreună cu Băile 1 Mai și Felix iar satele comunei ar fi devenit sate aparținătoare municipiului. Dar, din păcate, nepăsarea crasă a orădenilor a ieșit încă o dată la suprafață. Am înțeles că orădenii sunt cam nepăsători la probleme politice, cum au fost marșurile pentru demiterea guvernului Ponta sau pentru susținerea actualului președinte sau pentru orice altceva politic (numărul mic de participanți a fost o constantă în Oradea) dar în momentul de față nepăsarea și indiferența de care au dat dovadă orădenii m-a frapat. Ce a fost frapant e că miza nu a fost una politică ci a fost una care ne privea în mod direct pe noi, pe orădeni și pe cei din Sînmartin, și totuși participarea a fost extrem de mică. Asta dă dovadă că nu suntem pregătiți pentru democrația participati.

Voi reveni asupra subiectului!

Standard

Încotro…?

M-am uitat şi eu la ştirile din ultima vreme despre Bacalaureatul de anul acesta! Acestea împreună cu ştirile din anii trecuţi, în special începând cu anul 2010, au născut sentimente confuze în mintea mea. Eu sunt un produs a două regimuri: regimul comunist de dinainte de ’89 şi capitalismul sălbatic din anii ’90. Cu toatea acestea, nu am cum să nu remarc schimbările prin care a trecut sistemul educaţional din România, schimbări care mai mult l-au distrus decât să-l îmbunătăţească. Dacă în anii ’90 România „exporta” mai mult creiere, în anii 2000 România „exporta” mai mult forţă de muncă ieftină şi necalificată. Dar asta e o altă discuţie. Despre ce vreau eu să vorbesc aici e discriminarea la care Ministerul Educaţiei supune elevii din România. Şi am spus elevii din România şi nu elevii români pentru că vreau să fac referire în special la elevii minorităţilor naţionale. Ce se întâmplă în România este o discriminare la nivel naţional şi la nivel de Stat a minorităţilor din România. Eu ştiu şi cred că şcoala ar trebui să-ţi ofere şanse egale indiferent de naţionalitatea pe care o ai. Dar în România acest lucru nu se întâmplă. E salutară decizia Ministerului Educaţiei de acu mulţi ani de a institui clase sau şcoli cu predare în limbile naţionalităţilor dar fix de aici începe discriminarea. Mi se pare aiurea că pui un copil, care toată viaţa lui a învăţat într-o altă limbă, diferită şi ca structură şi ca şi gramatică de limba română, să dea un examen într-o limbă pe care a studiat-o cel mult la un nivel de limbă străină. Este exact acelaşi lucru ca şi cum i-ai cere unui român să dea bacul într-o limbă străină care a studiat-o la şcoală de două-trei ori pe săptămână dar pe care nu a folosit-o în mod curent. Şi să-i ceri să cunoască şi anumite nuanţe ale limbii care nu se folosesc în mod curent, şi pe lângă asta să îi redactezi în această limbă toate subiectele examenului şi pe deasupra să mai adaugi şi un examen de limba română. Şi după aceasta să îl mai şi stigmatizezi că nu a promovat examenul şi că nu ştie vorbi limba de Stat. Aici sunt două variante plauzibile: ori se scoate de la Bac examenul de limbă română pentru minorităţile naţionale şi se introduc subiectele în limba respectivă pentru acei vorbitori, şi nu te mai legi de el că nu vorbeşte limba română ori desfiinţezi învăţământul în limbile minorităţilor. Cred că a doua e cea mai plauzibilă! Pentru că, deşi mă repet, şcoala trebuie să-ţi dea şanse egale. Şi aceste şanse egale ţi le dă dacă ţi le comunică în aceaşi limbă pentru toţi. Dar atunci cum mai creem mase de manevră pentru politicieni…cum se va mai criza C.V. Tudor că ungurii jupoaie de vii şi îi lasă pe români să moară de foame-n Secuime iar UDMR-ul că ungurii nu pot să răzbească în România din cauză că sunt marginalizaţi de către români. Ciudat este că toţi politicienii maghiari din România, în momentul în care ajung la Bucureşti, numai de al naibii, încep să vorbească foarte fluent limba română. Eu sunt de părere că nu jigneşti pe nimeni şi nu este împotriva nici unui acord cu Europa faptul de a institui o singură limbă în educaţie. Pentru că doar aşa ajungi să ai vorbitori de limba română pe între cuprinsul ţării şi nu mai creezi mase de manevră. De ce nu ar putea fi astfel: curicula să fie pentru toţi la fel, indiferent de zona unde trăieşti şi să fie predată în limba română. Iar pentru cei care aparţin minorităţilor naţionale să fie introduse ore de limbă şi cultură naţională (maghiara, slovacă, cehă, germană, ruteană, lipoveană, etc.) iar în localităţile cu o pondere mai mare a unei minorităţi naţionale aceste ore să fie obligatorii pentru toţi elevii, nu doar pentru cei care aparţin respectivei minorităţi naţionale. Astfel, cu cunoştinţe minime despre cei care trăiesc lângă noi, dacă le-am învăţa un pic din limbă şi din cultură nu cred că nu ar fi o coeziune mai bună. Ar elimina multe din prejudecăţile existente. Această idee s-a născut din faptul că trăiesc într-o zonă multietnică, care de-a lungul unui mileniu a dus la formarea unei comunităţi unice. Limba „veche”, vorbiţă la ţară, este întreţăsută cu cuvinte din toate limbile naţionalităţilor care s-au perindat prin zonă. Şvaba vorbită în Palota, judeţul Bihor, are cuvinte româneşti şi ungureşti, majoritatea substantivelor şi multe dintre verbele folosite în limba română vorbită la ţară sunt din maghiară, şi totuşi, nimeni nu are nimic împotrivă.

Doar dacă oferi cuiva şansa de a fi mai bun va putea fi mai bun. Dacă îl marginalizezi, dacă-l stigmatizezi te vei alege doar cu resentimente din partea acelei persoane, cu ură revărsată asupra ta. Eu zic să ne gândim de două ori dacă merită sau nu merită să învăţăm de la cei de lângă noi. Dacă ne închidem iarăşi ca şi naţiune, ca şi popor român, ne întoarcem spre comunism, tocmai când, aparent, ne-am deschis graniţele şi ne-am deschis spre marea familie europeană. Nu vreau să par naţionalist şi sper că nu asta a reieşit din cele scrise mai sus! Dimpotrivă, vreau să cred că sunt ardelean, şi să-l ajut pe cel de lângă mine, fără să mă gândesc că nu e român, în primul rând să mă gândesc că e om. Şi vreau să-l ajut să se integreze în comunitatea din care face parte dar fără să polarizez comunitatea într-o singură direcţie ci să înţeleagă că din această multitudine de etnii poate să iasă ceva frumos, unde toată lumea e acceptată şi unde toată lumea poate să contribuie cu ceva. Asta înseamnă să fi ardealean!

Standard

O Românie unită sau o Românie puternică

În ultimele câteva săptămâni au apărut la jurnalele de ştiri şi în presa scrisă ştiri despre inundaţiile din sudul României şi despre situaţia din Ucraina. În Ucraina nu mă bag, că s-ar putea să nu vă placă ideile, dar despre România trebuie să spun. Văzând primele ştiri despre inundaţiile din sudul României şi cele de zilele acestea n-am putut să observ o lipsă de acţiune a autorităţilor centrale. Pur şi simplu Bucureştiul a paralizat ducând la paralizia autorităţilor locale, de unde trag concluzia că România încă este un stat centralizat, prost condus şi în fruntea noastră avem aleşi incapabili de a lua o decizie spre binele poporului român, o decizie care să nu fie dictată de o politică a vreunui partid care întâmplător a ajuns la putere. Şi de aici a început totul! De unde să ştie un ministru, secretar de stat sau funcţionar a unui minister de nevoile celor din teritoriu. Răspunsul, invariabil, este: „De la parlamentari, care noi i-am trimis acolo să ne reprezinte!”. Da, într-adevăr, într-un stat funcţional, într-un stat organizat aşa este. Păcat că trăim în România! Unde birocraţia te omoară, de unde şi vorba din popor: „Morţii se acoperă cu pământ, vii cu hârtii!”. Şi atunci am stat şi m-am gândit, o ţară este ca un organism viu, care lucrează tot timpul, care luptă pentru supravieţuire! Şi la fel ca un organism viu, şi un stat este complet dependent de mediul în care trăieşte, recte poziţia sa geografică, vecinii, relaţiile cu vecinii. Un stat poate fi comparat cu corpul uman: Parlamentul – Creierul mare – locul unde se iau toate deciziile, locul unde se nasc ideile, locul unde interacţiunea cu mediul exterior dictează ce se întâmplă în interiorul corpului; ochii şi urechile – serviciile de informaţii externe, Ministerul de Externe, care ia legătura cu exteriorul; creierul mic – guvernul central, care ajută statul să trăiască, să existe ca un tot; inima – economia acelui stat care pune toate lucrurile în mişcare; stomacul şi plămânii – industria, care furnizează energia şi produsele necesare supravieţuirii corpului; pielea – şeful statului, care ţine toate laolaltă ca să nu se împrăştie peste tot. Dar totuşi, anumite organe ale corpului se reglează singure, cum ar fi spre exemplu creierul mic, inima, stomacul, plămânii. Un organism poate supravieţui fără creier, într-adevăr ca o legumă şi strâns legat de lumea exterioară, care-l ajută, dar poate trăi. La fel cum inima, bate singură, fără să-i spună nimeni câte bătăi are nevoie. Stomacul, care spune: „Mi-e foame! Hrăneşte-mă!”. Şi am tras concluzia că la fel cum un organism trăieşte cu organe autonome dar totuşi strâns legate unele de altele, la fel şi un stat poate trăi cu regiuni autonome dar strâns legate între ele şi totuşi să formeze un întreg. Şi revin la ideea principală. Este lesne de observat că în momentul de faţă toate deciziile importane se iau la nivel central, exact cum ar fi ca în corpul uman creierul mare să coordoneze toate celelalte organe. Într-o oarecare măsură aşa se întâmplă, dar totuşi, inima bate şi fără a primi vreun impuls de la creier. Şi atunci revin la vechea idee dar totuşi nouă, în România de ce nu se poate schimba ceva, înspre binele populaţiei, în beneficiul locuitorilor. De ce să las eu pe cineva care poate în viaţa lui nu a trecut prin oraşul meu, satul meu, pe strada mea, să-mi spună ce să fac eu aici şi cum să o fac! De ce nu se poate regionaliza România, în baza regiunilor istorice, astfel încât centrul administrativ-decizional să fie mai aproape de localnici şi astfel să fie mai uşor traşi la răspundere decât acei semi-zei (autointitulaţi) care nu se tem de nimeni şi de nimic. Imaginaţi-vă că creierul ar fi răspunzător de toate acţiunile care se petrec în corp, ar lua-o razna la un moment dat, nu s-ar mai putea concentra la treburile care sunt într-adevăr importante şi cad în atribuţiunile lui şi corpul ar muri pentru că nu ar avea cine să-l conducă. Astfel, luându-i povara deciziilor insignifiante, dacă să numesc o comună oraş sau să fac un pod peste un pârâu într-un sat de care nu a auzit nimeni, ar putea să se concentreze mai bine asupra deciziilor care sunt într-adevăr importante pentru corp (stat) şi care sunt trasate în „fişa postului”. Aşa că propunerea mea este regionalizarea României, pe baza regiunilor istorice (Banat, Crişana, Dobrogea, Maramureş, Moldova, Muntenia, Transilvania), fiecare cu un guvern regional, conduse de un guvernator sau orice altă denumire vreţi voi, care să fie ales uninominal, dând astfel puterea decizională oamenilor locului, nu în mâna unui singur om, pentru că ştim că puterea corupe, şi cum degeaba ai puterea deciziei dacă nu ai şi bani, o mare parte din banii care se fac în acea regiune să rămână tot acolo. La Guvernul Central să meargă TVA-ul, ca să fie aceaşi taxă la nivel naţional, accizele din produsele accizabile, taxele vamale. La regiuni să rămână impozitul pe profit realizat în acea regiune, iar la localităţi să rămână impozitele pe salarii, impozitele pe terenuri, imobile şi alte bunuri impozabile. De asemenea, regiunea este responsabilă şi de sistemul de sănătate, şi de sistemul educaţional, dar sub stricta supraveghere a Guvernului Central care trasează anumite obligativităţi în desfăşurarea activităţii regiunilor şi, bineînţeles, are drept de control asupra activităţilor regiunilor: o singură curte de conturi, o singură curte de casaţie şi justiţie. Şi totuşi, ar exista un singur stat, o singură monedă (până nu trecem la euro), o singură armată care să-i protejeze pe toţi, o politică externă unitară, dar ar exista diversitate în interior. Sloganul Uniunii Europene: „Unitate în diversitate”, motto-ul Statelor Unite ale Americii (de asemenea o federaţie): „Et pluribus unum”. Să ne uităm un pic în jurul nostru! Cele mai puternice state din lume sunt federaţii: SUA, Germania, Elveţia, Brazilia (care începe să fie destul de însemnată pe piaţa mondială), şi totuşi continuă să existe ca şi entităţi unitare, deşi poporul este „dezbinat” ar zice unii dar eu zic că nu, sunt mândrii de cine sunt şi împreună realizează lucruri măreţe.

Această discuţie poate continua şi vă invit la ea! Accept şi critici!

Standard

Ecologismul românesc!

Am citit astăzi un articol în varianta electronică a Bihoreanului despre un „masacru verde” ce are loc în Oradea. Pe scurt, doi platani de pe Aleea Ştrandului (Hotelul Dacia/Continental) au fost tăiaţi pentru a lărgi banda de circulaţie. Ecologiştii au sărit pe Primăria Oradiei că tăierile au fost făcute sâmbăta pentru a ascunde lucrările (Da, într-adevăr, să tai un copac în mijlocul zilei, fie ea şi sâmbăta, te ascunzi de „ecologişti”) de populaţie şi că au folosit nişte utilaje specializate ca să frezeze butucii rămaşi.
Domnilor ecologişti, d-voastră cred că nu vedeţi pădurea de copaci! Dacă doriţi să fiţi înconjuraţi doar de copaci, mergeţi domnilor în pădurile din jurul Oradiei, poate cu ocazia asta le şi ecologizaţi, deşi mă îndoiesc. Cei mai bravi ecologişti din Oradea nu cred că au văzut vreodată o pădure, darămite gunoiul din ea. Haideţi să facem un „exerciţiu de imaginaţie”: pe banda lărgită vor circula maşini care nu vor mai fi obligate să oprească pentru diferite obstacole care apar în zonă. Astfel autoturismele vor părăsi mai repede zona, scăzând numărul noxelor care le elimină în acea parte. Fluidizarea aceasta duce la un consum mai mic de combustibil iar un consum mai mic de combustibil duce la o cantitate mai mică de noxe emanată în atmosferă de unde rezultă mai puţin poluare în zonă astfel scăzând şi amprenta asupra mediului a oraşului per global.
Aşa că dragi ecologişti, de faţadă, înainte de a vă lega cu lanţuri de pomii care se taie în Oradea, vă rog să cercetaţi de ce sunt tăiaţi. Poate fi pentru un scop mai nobil. Dacă aţi fi mai implicaţi în viaţa şi-n deciziile oraşului, poate aţi avea un reprezentat în Consiliul Local, fie el şi cu titlul de consultant, nu neapărat ales. Aş dori să văd toate aceste Organizaţii Verzi să se implice mai mult în dezvoltarea armonioasă a oraşului nostru şi în concordanţă cu cerinţele ecologice ale timpurilor în care trăim. De ce nu vă implicaţi mai mult în campaniile de conştientizare a populaţiei în vederea beneficiilor reciclării masive, în conlucrarea cu autorităţile locale şi judeţene pentru fluidizarea traficului în oraşe şi judeţ, în vedea amplasării mai multor pubele în locurile cu „iarbă verde” care sunt frecventate de populaţie astfel încât să nu mai rămână gunoaie în urma lor. Dar se pare că aceşti ecologişti sunt doar ecologişti din vorbe nu şi din fapte. Dacă ar fi ecologişti ar încerca să ajute comunitatea nu s-o critice. Dar se pare că ei circulă mai mult cu maşinile decât cu trenul, astfel nu văd munţii de gunoaie de pe marginea căilor ferate sau din cursurile apelor pe lângă care trec căile ferate.
În încheiere aş vrea să vă informez că şi eu sunt ecologist, şi eu încerc să-mi reduc emisiile ca persoană, dar nu mă leg cu lanţuri de copacii care sunt tăiaţi în Oradea sau nu critic doar de dragul de a mă afla în treabă. Luaţi atitudine! Vă rog! Din vorbe, toţi suntem super-eroi.

Standard